Suflet pădure

Mi-e sufletul pădure neumblată,

Iar ochii-mi sunt poteci nebănuite.

Mă bat doar vânturi dintr-o veche soartă

Mușcând adânc din palmele-mi uimite.

Mi-e zămbetul un codru-ntunecat

De nesăruturi nemărturisite...

Mă simt închis în lemnul nesculptat

Și sunt nescris în cărți închipuite.

Sunt un păcat ce nu are poruncă,

Și sunt poruncă fără vre-un păcat!

Adorm în paturi nefăcute încă

Și mă ascund în ploi ce n-au plouat.

Mi-e sufletul un lemn crescut în piatră,

Un munte-ntors cu fața la apus.

Mă-ncui pe dinafară-n bibliotecă

Și-mi scriu scrisori de unde nu m-am dus.

Ca o soartă

Eu m-am născut când din pământ

Ieșeau scrâșnind trei ceasuri rele!

Pisici în tonuri de mormânt

Mușcau din scâncetele mele.

Din 'cele ceasuri înc-aud

13 bătăi în miez de noapte.

Mă plâng uscat pe-obrazul ud,

Pictat în zi de marți, cu șoapte.

Scriu vorbe care nu se spun,

Pe triști obraji de concubine

Și mă alint ca un nebun,

De tot ce-a mai rămas din mine.

Iar când din noapte se năzare

O dimineață cum nu știu,

Doar o pendulă tot insistă

Să mă convingă că sunt viu.

Sunt donator...

Sunt donator de fericiri proscrise,

Scriu anti-legi și nu am să subscriu

Transplatului de inimi indecise!

Nu stiu ce-mi sunt și nici nu vreau să știu! 

Am eprubete-n care fericirea

Se scaldă-n ADN primordial!

Inciziile au urme de săruturi

Și forme dezgolite matinal.

Prin lumi...

Prin codru-n care aievea te-am închis

În scoarțe de copac și luminișuri,

Mai rătăcesc pustiu și indecis,

Scurmând absent prin ierburi și frunzișuri.

Prin ceru-n care mi te-am azvârlit,

Să-mi stai de veghe lângă Carul Mare,

Mai zbor în somn și cad neliniștit

Când dimineața-ncet mi se năzare.

Ghicitorul

Eu m-am născut să nu mă nasc în patimi,

Și m-am trăit așa cum nu m-am vrut.

Sunt ghicitor în somnuri și în lacrimi

Și-s purtător de tot ce n-am cerut!

Sunt viul și ne-viul din poveste

Și mă-nsoțesc pe mine "nicăieri"!

Sunt umbră de pendulă dând de veste

Pustiul ce urmează după "ieri"!

Sunt cerșetorul cu vioara spartă,

Zâmbind la nenăscuții trecători!

Sunt netrecutul dincolo de poartă

Și nezburatul dintre zburători.

Doar pleacă

Să-mi dai alt nume, când mă vei lăsa!

Pe cel de-acum am să-l lovesc de-o piatră,

Mi-l voi lipi de talpă și-oi călca

Mai greu și apăsat ca niciodată!

Să mă nestrigi în feluri interzise

Când vei deschide ușa, de plecare.

Să mi te smulgi din plânse și din zise,

Din tot ce-mi place și din tot ce-mi doare.

Să-mi dai alt nume! Restul poți să iei!

Și lasă-mă dormind și dezgolit!

Azi voi visa, pentru întâia oară,

Instrucțiuni să uit că te-am iubit!

Păcătos

De când mi-ai plâns, iubindu-mă, pe pernă,

Și m-ai îmbrățișat, țipându-mi "Tu!",

Umblând prin casă, goală și solemnă,

M-acuz că te iubesc, mă mint că "Nu"...

O toacă îmi agită sfinți în suflet

Și plâng, și urlu și-apoi râd nebun!

Mă-nchin pereților, îngenunchez și cuget,

Și-adorm în feluri care nu se spun...

Din lumi unde nescrise postulate

M-au încadrat la "suflet chinuit",

Aceeași toacă matematic bate

Sfârșituri și-aberații post-sfârșit...

Azi a trecut, ieri vine după mâine,

Iar săptămâna viitoare s-a-ncheiat...

Pendula din vecini îmi dă de veste

Să mă trezesc și să mă urc în pat!

Pierdut

Nu am mai nins demult, n-am mai plouat,

Nici cum un soare să răsar nu mai țin minte.

M-am încuiat în casă și-am plecat

Iar cheia am schimbat-o în cuvinte.

Stau cu chirie pe un curcubeu

Pus la uscat pe-o sârmă, în grădină.

Scriu versuri pe-un obraz de derbedeu

Și beau nectar din sân de concubină.

Am și uitat sărutul din priviri,

Nici nume nu-ți mai dau ca altădată...

Și m-am uitat închis în despărțiri

Ce n-aș fi vrut să le trăiesc vreodată.

Nu am mai nins demult, n-am mai plouat,

Nu am mai dat cu stele după tine.

Și norii să-i înalț am cam uitat,

De când pe zmeie ai fugit din mine.